Rețete ușoare de prânz

Se zice că micul dejun este masa campionilor. Adică energia de peste zi este asigurată de prima masă a zilei, iar prânzul și cina au rol doar de susținere eventual. Teorii ale alimentației sunt cu duiumul, nutriționiști și dieticieni de pe tot mapamondul anunță acest adevăr știut de milenii ca pe o descoperire de ultimă oră. Iată că nici noi nu putem sta departe de subiect. Și asta, ca să fie clar, nu pentru că dorim și noi un loc pe banca înțeleptilor de ocazie, ci pentru că avem o altă agendă. Arome, gusturi, gastonomie, bucătărie românească, dichisuri culinare.

Ca să închidem subiectul cu cea mai importantă masă a zilei, vă spunem franc, fără rezerve, că noi le considerăm pe toate la fel de importante. Fie că îți faci o omletă sau niște sadnvich-uri, dimineața, o supă sau un burger la prânz sau o friptură boierească seara cu un pahar mare de vin noi nu vom comenta obiceiuri alimentare. Suntem siguri că fiecare comportament are în spate o logică personală, niște experiențe și conjuncturi singulare, cu care dacă intri în coliziune frontală nu faci altceva decât să pierzi timp prețios argumentând ˝ adevăruri˝  ce nu folosesc nimănui.

Mănâncă micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinț și cina ca un cerșetor.

– Proverb arab

După o așa introducere lungă sigur că te-apucă foamea de informații concrete și iată-le că urmează. Cum facem să mâncăm prânzuri ușoare și care ar fi acestea. 

Primele din listă ar fi supele, ciorbițele de toate felurile. Ai din ce alege, de la supa cu găluște sau tăiței, probabil cea mai săracă în calorii, până la miraculoasele și bogatele supe toscane cu fructe de mare, trecând prin neaoșele ciorbițe autohtone, cu perișoare, cu carne de pui, curcan, vită sau porc. Ideea ce trebuie reținută este ca prânzul trebuie să conțină ca fel principal doar ciorbița. I se mai poate alătura un fruct două de sezon și cam atât. Sandwich-urile vin în linia a doua, mai ales pentru persoanele active ce nu dispun de prea mult timp. Nu vom intra prea mult în variante de compoziție ci vom insista doar pe trei direcții impotrante. Prima, folositți vegetale un pic mai mult decât o faceți de obicei. Brocolli sau avocado, făcute pastă de exemplu. A doua, folosiți pe cât posibil în loc de feliile de pâine sau baghetele nemțești, pâinea necrescută, sau pâinea arăbească sau tortilla cum îî zic mexicanii. Iar ultima, cantitatea. Limitați-vă la două sandwich-uri medii ca dimensiune, nu mai mult. Salatele sunt și ele pe lista noastră de prânzuri ușoare, desigur. Cu salatele e simplu. Dacă uitându-vă în farfurie/bol vedeți verde în fața ochilor, adică să predomine verdele, înseamnă ca sunteți pe calea cea bună. Altă culoare dominantă înseamnă altfel de prânz. Cu siguranță nu ușor. Ultimele pe listă sunt fripturile. Da, se poate. cu condiția să nu le așezati alături carbohidrați din familia pâinii, cartofului sau orezului. Așadar cu un piept de pui, un pește slab sau ceva fructe de mare puțeți să vă califcați prânzul la categoria de care vorbim. Chiar și niște cotlete de miel și un fillet mignon de vită ar putea fi incluse în plan când simțiți că vă trebuie un pic mai multă energie pentru zilele mai lungi.