miel

Produsele CIO și categoriile lor

Grid View
List View

Afișez toate cele 2 rezultate

Sortează după:

Moștenire gastronomică de origine orientală, chiftelele au devenit în timp un preparat autohton, datorită farmecului lor incontestabil și varietatea de rețete la care se pretează. Din toate tipurile de carne, amestecate sau nu, din cartofi, morcovi sau dovlecei, chifteluțele sunt nelipsite din bagajul culinar al fiecărui român.

Pentru că ne plac foarte mult și nouă și pentru a găsi gustul perfect al chifteluțelor de acasă, am adus împreună ingredientele de bază și le-am adăugat un pic din magia CIO în materie de condimente: usturoi, morcov, ceapă, boia de ardei dulce, coriandru, semințe de muștar, piper negru, maghiran, chili, schinduf, cimbru, ienibahar, pătrunjel.

 

 

În gastronomia noastră, carnea de miel și de oaie e la loc de mare cinste. Sărbătorile pascale, mai ales, ne uniformizează bucătăriile iar gătitul acestui tip de carne este subiectul predilect al zilelor de primăvară.

Pentru aceste ocazii dar și pentru pasionații genului care nu țin cont de sezon, am pus laolaltă piper, chimen, patrunjel, menta, cimbru și usturoi în proporții bine studiate, întocmai după gustul și plăcerea românilor.

 

 

X
X