Plăceri vinovate sau nevinovate

Despre plăcerea din și de lângă farfurie.

Despre foame s-a scris că e cel mai bun bucătar. Despre gusturi, ca nu se discută/dispută. Despre plăcere, ne-a spus un mare moralist grec acum mai bine de 2000 de ani, că este începutul și sfârșitul traiului fericit. Nu o să abordăm aici toate plăcerile ce compun fericirea, vorba maestrului, ci o să tragem focul sub turta noastră culinară, căci aici ne este expertiza și rostul.

E clar că și plăcerea aceasta depinde foarte mult de care parte a polonicului ești. Cea care pune sau cea care primește mâncarea? Am putea povesti la nesfârșit despre virtuțile unui anume condiment sau ale altuia, dar, așa cum v-am mai spus aici, principala noastră grijă nu este bucuria mâncatului. Iar când vine vorba de mâncat, este plină lumea de experți – evaluatori ai mâncărurilor bune și rafinate.

Noi dorim însă să punem lângă plăcerea mâncatului, pe același palier, ca importanță și plăcerea de a discuta despre mâncare. Și cu cine ar fi cel mai nimerit să se poarte această discuție dacă nu cu cel/cea care o compune. Suntem siguri că niciun condiment nu ar suferi de gelozie dacă laudele pentru contribuția sa la gustul final al mâncării ar merge în primul rând către bucătar.

Cu bucătarul la discuții

Căci el, bucătarul este posesorul formulelor magice, ieșite din încercări multiple sau moștenite din familie, de la alți pasionați de traiul fericit al familiei lor. Din aceste discuții, dacă stai să le aduni pe toate, se nasc tradițiile, obiceiurile culinare ale unui neam și, destul de rar, adevărate culturi gastronomice la care toată planeta e numai ochi și urechi.

Revenind la bucătarul nostru, totuși, sper ca suntem cu toții de acord că pentru el/ea nu este nimic mai prețios decât recunoașterea efortului său și în special a meșteșugului, a priceperii sale. Poate că nu v-ați hotărât încă să deveniți continuatorul artei sale și să vă apucați voi înșivă de gătit, dar un lucru este la fel de sigur ca răsăritul soarelui: va veni repede și ziua aceea în care o să vi se facă un dor nebun de mâncarea bunicilor sau a mamei, iar discuțiile de care vorbeam mai devreme o să înțelegeți atunci că sunt neprețuite, că sunt adevărate comori.

Nu plăcerea de a mânca (care poate deveni, prin exagerare, chiar lăcomie, păcat capital, cum știți) ne-a adus până aici, (de civilizație, vorbim) ci plăcerea de a găti. Ea este legată de valorile adevărate ale acestei lumi, de iubire de semeni, de altruism, de generozitate. Și o concluzie, pe post de morală, dacă ne permiteți, ce credem că trebuie lăsată aici, scrisă, negru pe alb:

Să mâncăm mai puțin, aceasta e calea cea bună, dar să lăudăm mai mult pe bucătarii care ne gătesc, aceasta e calea cea dreaptă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salvează-mi numele, adresa de e-mail și site-ul web în acest browser pentru data viitoare când comentez.

X