Mămăligă ca-n filme

Da, ca-n filme, nu vă înșeală privirea. Ați putea să jurați că n-ați văzut-o în niciun rol principal și sigur că aveți dreptate. Dar pentru împătimiții gastronomiei românești ea nu avea cum să se ascundă. De exemplu, în scena secerișului din Moromeții în care Ilie – tatăl se opărește cu fasolea prea fiartă. Dacă o să revedeți filmul o să observați că n-are o lingură în mână ci un boț de mămăligă rece pe care îl înfulecă cu o poftă și o naturalețe greu de prins în cuvinte. Și pentru că fix despre cuvinte și povești este vorba pe-aici pe la noi, o să vă dezvăluim și replica de neuitat care a declanșat și ideea acestui articol: ˝ Bună mămăliga și laptele ăsta… aproape uitasem cum se trăiește omenește…˝

Iurie Darie, în ˝ Drumul oaselor˝. Actorul, uriaș. Filmul, emblematic pentru câteva generații în șir. Replica e simplă, scurtă exprimată cu un oftat de om chinuit de lipsuri prin pustietăți și întors în sfârșit la civilizație printre semenii săi. Pentru că, așa cum am insinuat încă din titlul articolului, s-ar putea ușor face filme cu și despre mămăligă dacă ați vedea-o prin ochii noștri, fie și pentru 10 minute cât vă ia să citiți articolul acesta până la capăt.

Mamaligă, măligă, mandră, colenă sau bucădarnic

Exact așa, cu mama la început. Să se știe din capul locului că e mama tuturor mâncărurilor. Glumim, desigur, dar așa-i zicea mămăligii până mai adineaori prin satele românești. În fel și chip, cum vedeți scris mai sus. Dintre toate, însă, forma dobrogeană bucădarnic ni se pare cea mai expresivă dintre toate. Iar când intră mămăliga în hora gastronomică încinsă de stăpâna casei, pe loc se transformă miraculos în monumente de artă gastronomică: în bulzuri ciobănesti pline de brânzeturi și cărnuri grase, în mălai dulce – mâncare de post (aproape dipărută azi) cu mărar, foi de ceapă, știr și frunze de sfeclă sau cu bostan murat dacă se făcea iarna – , în mălai dospit (un fel de pâine, dar din porumb) inegalabil alături de lapte acru sau dulce, sau de borșuri ˝ ameliorate˝  cu smântână.

Preferatul nostru însă este de departe Balmoșul de la stână, pentru care o să punem și rețeta alături, ca să rămână scris și niciodată uitat. Până atunci însă, până la gătitul balmoșului adică, mai avem în tolba cu povești doar două vorbe despre motivul central pentru care credem că locul mămăligii în gastronomia românească este pe nedrept mai la coadă decât i s-ar cuveni.

Progresul naște moda și moda naște snobismul. Aici credem că stă motivul. La timpuri noi, moravuri noi cum se plângea un roman acum vreo 2000 de ani. Deci istoria se repetă. Cu alte personaje, dar sigur se repetă. Îndepărtarea de lumea satului și accesul tot mai facil la alte alimente noi ne face uituci. Uneori ignoranți chiar. Noroc că mai avem bloguri culinare. 🙂

Judecați și voi cum este posibil să ignori sau să desconsideri această minune blondă care se prepară atât de rapid, care a fost centrul bucătăriei țărănești a tuturor românilor vreme de veacuri întregi, care se potrivește de minune și cu tocănițele dulci sau iuți din toate timpurile, dar și cu nemuritoarele sarmale lucitoare și cu saramurile de pește, cu poamele coapte ale copilăriei bunicilor, cu gemurile dulci dar și cu fripturile, cu murăturile, cu verdețurile de primăvară dar mai ales cu toate felurile de brânzeturi și cu absolut orice tip de lapte? Cum? 

Noi nu pricepem și nu putem să nu-i închinăm niște rânduri multe și de-aici încolo. O discuție serioasă, cinstită, despre Gastronomia Românească nu are cum ocoli subiectul acesta. Ar fi pur și simplu im-po-si-bil. E ca și cum ai putea strâmba vreodată din nas în fața ceaunului de mămăligă al bunicii, plin cu lapte dulce, cald, numai bun de sorbit și de povestit mai departe copiilor copiilor tăi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salvează-mi numele, adresa de e-mail și site-ul web în acest browser pentru data viitoare când comentez.

X